Bill Whyte
Are Dumnezeu dreptul să dezvăluie cum trebuie noi să-I aducem închinare? Sau a primit omul autoritatea de a-I oferi laude neinspirate, conform propriilor sale invenții (corupte) și inovații? Aceasta este întrebarea vitală, la care trebuie să răspundem în mod satisfăcător, înainte ca să Îi putem aduce lui Dumnezeu închinare corectă.
Chiar prin Scripturi, poporul lui Dumnezeu primește mai multe avertismente, că nu are voie să modifice Cuvântul lui Dumnezeu, niciodată și în niciun fel.
„Să n-adăugaţi nimic la cele ce vă poruncesc eu şi să nu scădeţi nimic din ele, ci să păziţi poruncile Domnului Dumnezeului vostru, aşa cum vi le dau eu.” (Deut. 4:2).
„Voi să păziţi şi să împliniţi toate lucrurile pe care vi le poruncesc eu; să n-adăugaţi nimic la ele şi să nu scoateţi nimic din ele.” (Deut. 12:32).
„N-adăuga nimic la cuvintele Lui, ca să nu te pedepsească şi să fii găsit mincinos.” (Prov. 30:6).
„Mărturisesc oricui aude cuvintele prorociei din cartea aceasta că, dacă va adăuga cineva ceva la ele, Dumnezeu îi va adăuga urgiile scrise în cartea aceasta. Şi, dacă scoate cineva ceva din cuvintele cărţii acestei prorocii, îi va scoate Dumnezeu partea lui de la pomul vieţii şi din cetatea sfântă, scrise în cartea aceasta.” (Apoc. 22:18-19).
Este clar din aceste versete, că Biblia este perfectă și completă pentru toate problemele de credință și practică și, prin urmare, nu trebuie să i se adauge nimic. Acest principiu se referă și la lăudarea lui Dumnezeu prin cântare. Dumnezeu, în desăvârșirea Sa infinită, nu l-a lăsat pe om în ignoranță, nici slab echipat cu privire la modul, în care trebuie să I se aducă închinare, pentru că El ne-a oferit, în bunăvoința Sa, o carte de laude, care face parte, ca o parte inseparabilă, din Cuvântului Său: Cartea Psalmilor.
„Şi acestea sunt cele din urmă cuvinte ale lui David: David, fiul lui Isai, zice, şi omul care a fost ridicat în înălţime – unsul Dumnezeului lui Iacov şi psalmistul plăcut al lui Israel – zice: „Duhul Domnului a vorbit prin mine şi cuvântul Lui a fost pe limba mea.” (II Sam. 23:1-2).
„Cântaţi-I, cântaţi-I psalmi. Vorbiţi despre toate lucrările Lui minunate.” (I Cronici 16:9).
„Cântaţi-I, cântaţi-I psalmi. Gândiţi-vă la toate lucrările Lui minunate!” (Ps. 105:2).
„Vorbind între voi cu psalmi şi cântări de laudă şi cântări spirituale, lăudând şi cântând Domnului în inima voastră…” (Efeseni 5:19).
„Cuvântul lui Hristos să locuiască din belşug în voi, în toată înţelepciunea, învăţându-vă şi îndemnându-vă unii pe alţii cu psalmi şi cântări de laudă şi cântări spirituale, cântând în inimile voastre lui Dumnezeu în har.” (Col. 3:16).
„Suferă cineva dintre voi? Să se roage! Este cineva bucuros? Să cânte psalmi!” (Iacov 5:13).
În Noul Testament, Domnul Hristos însuși a dat poruncă și îndrumare, în ceea ce privește închinarea divină: „Dumnezeu este Duh şi cei care I se închină trebuie să I se închine în duh şi în adevăr” (Ioan 4:24).
Prin cuvântul „duh”, Hristos se referă la ceea ce este inspirat de Duhul lui Dumnezeu, și anume Biblia, pentru că „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu” (II Tim. 3:16). Conținutul laudelor cântate este, așadar, Cartea Psalmilor sau Psaltirea.
Referirea la cuvântul „adevăr” înseamnă că nici o laudă, oferită lui Dumnezeu în închinare, nu trebuie să conțină defecte sau erori, ci trebuie să fie absolut pură. Desigur, acest lucru nu este valabil în cazul imnurilor și cântărilor, care sunt compoziții omenești, deoarece cuvântul omului în ode neinspirate nu este „adevăr”. Mai mult, adesea conține erori doctrinare și, de asemenea, chiar erezii condamnabile. Cât de diferit a fost cu David, principalul scriitor uman al Psalmilor. Fiind „unsul Dumnezeului lui Iacov şi psalmistul plăcut al lui Israel”, el a declarat drept și cu îndrăzneală: „Duhul Domnului a vorbit prin mine şi cuvântul Lui a fost pe limba mea.” (II Sam. 23:1- 2). Care scriitor neinspirat al „imnurilor” ar îndrăzni să spună asta despre compozițiile sale? Totuși, astfel de oameni ar dori să cântăm poeziile lor în închinarea publică adusă Atotputernicului, în locul psalmilor inspirați de Dumnezeu!
Întrucât nu putem adăuga la, nici scoate din Cuvântul lui Dumnezeu (și, prin urmare, din Psaltire, ca fiind cartea lui Dumnezeu de laude cântate), acesta trebuie, așadar, să fie autoritatea noastră absolută și finală în toate lucrurile referitoare la închinarea adusă lui Dumnezeu. Cât de respingătoare trebuie să fie, prin urmare, numărul tot mai mare de cărți neinspirate de imnuri în fața Dumnezeului adevărat și viu, care nu cere nimic altceva, decât ascultare adevărată și respectarea Cuvântului Său! „Cântaţi-I, cântaţi-I psalmi. Gândiţi-vă la toate lucrările Lui minunate!” (Ps. 105:2).
