Rev. Gise Van Baren
Alegerea ca şi doctrină a Bisericii este adeseori fie puţin înteleasă, fie contrazisă în mod categoric. Exista fie ignoranţă cu privire la acest adevar, fie o deliberată înţelegere greşită a lui.
Care este adevărul scriptural al alegerii? Am putea defini alegerea ca şi hotărarea eternă, suverană, plină de îndurare a lui Dumnezeu prin care El alege o Biserică ca şi trup al lui Hristos, cu toţi membrii ei individuali, fiecare în locul lui special, pentru mântuire eternă şi glorie.
Să examinam diferitele părti ale acestei definiţii mai de aproape.
În primul rând, alegerea este acea hotărâre a lui Dumnezeu prin care El alege un anumit număr de indivizi pentru mântuire şi glorie. Dumnezeu nu este nesigur în legătură cu cine va fi mântuit şi va petrece veşnicia cu El în cer. El îi cunoaste pe fiecare din oamenii Săi pe nume, de vreme ce El i-a ales pe fiecare; şi aceste nume El le-a scris în Cartea Vieţii. Scriptura vorbeşte despre alegere în acest fel în Faptele apostolilor 13:48: “Şi toţi cei ce erau rânduiţi să capete viaţa vecinică, au crezut.” Din nou, cu privire la Ieremia citim (1:5), “Mai înainte ca să te fi întocmit în pântecele mamei tale, te cunoşteam, şi mai înainte ca să fi ieşit tu din pântecele ei, Eu te pusesem deoparte, şi te făcusem prooroc al neamurilor.” Eu stiu că aceasta se aplica lui Ieremia în particular, dar este foarte evident în acest pasaj că Dumnezeu l-a sfinţit şi l-a pregatit înainte ca să se fi născut. Dumnezeu l-a ales pe Ieremia. Din nou, citim în Romani 9:13, “după cum este scris: ‘Pe Iacov l-am iubit, iar pe Esau l-am urât.’” Acesta nu este un număr nedefinit, ci Dumnezeu a indicat anumiţi indivizi. Dumnezeu a zis, “pe Iacov l-am iubit, iar pe Esau l-am urât.”
În al doilea rând, doctrina alegerii învaţă că membrii bisericii sunt aleşi ca şi trup al lui Isus Hristos, cu fiecare membru în locul lui unic. Exista ilustraţii în Scriptura care prezintă Biserica ca şi un trup. Apostolul Pavel vorbeste despre aceasta Biserică în I Corinteni 12:12: “Căci, după cum trupul este unul şi are multe mădulare, şi după cum toate mădularele trupului, măcar că sunt mai multe, sunt un singur trup, tot aşa este şi Hristos.” Acum trupul este un organism viu. Cineva nu poate adăuga membre la corp sau lua membre din corp. Atunci când cineva încearcă aceasta, se ajunge la un corp incomplet sau o monstruozitate. Un corp are în mod normal zece degete, două mâini, două braţe, doi ochi, un nas-atat. Elimină oricare din aceste membre, sau adaugă la ele, şi cineva nu mai are un corp complet. Dumnezeu de asemenea a ales pentru El o Biserica ca şi trup al lui Hristos, adica membri individuali fiecare în locul său deosebit în acel corp. Dumnezeu are un loc în acel trup pentru fiecare membru, fiecare ales al lui Dumnezeu. Locul cuiva poate să nu pară foarte important în ochii oamenilor, dar este locul său unic. Asa cum degetul mic este un membru neînsemnat, este totuşi necesar pentru a face corpul complet; acel deget are un loc şi o funcţie. La fel, adevărul alegerii accentuează faptul că Dumnezeu alege fiecare membru individual pentru un loc specific în trupul lui Hristos—şi acel loc el trebuie şi îl va umple.
In al treilea rând, alegerea este centrată în Isus Hristos. Nu se poate vorbi de alegere în afara Lui. Citim în Efeseni 1:4, “În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii …” Acesta este adevărul care se găseşte în toată Scriptura. Dumnezeu alege oamenii Săi ca şi membre ale lui Hristos.
In al patrulea rând, alegerea învata că Dumnezeu alege un popor pentru mântuire eternă şi slavă. Dumnezeu nu alege pur şi simplu, ci El are un sfârsit sau un scop în minte. Acel scop etern a fost ca să aduca poporul Său în cer. Citez, de exemplu, din Romani 8:29-30: “Căci pe aceia, pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a şi hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, pentruca El să fie cel întîi născut dintre mai mulţi fraţi. Şi pe aceia pe cari i-a hotărât mai dinainte, i-a şi chemat; şi pe aceia pe cari i-a chemat, i-a şi socotit neprihăniţi; iar pe aceia pe cari i-a socotit neprihăniţi, i-a şi proslăvit.” Aşa că scopul final al alegerii eterne prin care Dumnezeu alege poporul Său este ca să poată să îi glorifice prin Hristos pentru slava propriului Său Nume.
In sfârsit, alegerea are loc în eternitate. Nu este o acţiune desfăşurată numai în timp. Este un act al lui Dumnezeu care a avut loc în sfatul sau planul Său înainte ca timpul să fi început. Să considerăm din nou pasajul din Efeseni 1:4: “În El (în Hristos), Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii …” Ce inseamnă aceasta? Aceasta frază sugerează că Dumnezeu a făcut alegerea înainte să fi fost orice creaţie, înainte să fi fost timp sau spaţiu. Înainte de întemeierea pamântului, este numai Dumnezeu. El a ales, atunci, un popor în Hristos din toata eternitatea în sfatul Său. Aceasta este mărturia Scripturii.
În legătură cu adevărul alegerii, întrebarea care este deseori ridicată este “Este alegerea condiţionată său necondiţionată?” Adică, a ales Dumnezeu poporul Său pe baza unor acţiuni pe care trebuie să le îndeplineasca mai întâi—sau l-a ales în mod liber şi independent? A fost alegerea condiţionată de ceva ce omul trebuie să faca mai întâi—sau Dumnezeu a ales anumiţi oameni pur şi simplu pentru că a fost buna Sa plăcere să facă asa? Scriptura însasi învata că alegerea se bazează numai pe hotărarea unui Dumnezeu suveran, şi nu are cu nimic a face cu nici o acţiune pe care omul trebuie să o îndeplineasca mai întâi.
E trist de spus, oricum, că nu aceasta este gândirea multora astăzi. Opinia care pare să se fi răspândit în lumea bisericii în zilele noastre este că alegerea este dependentă de voinţa omului şi nu de Dumnezeu. Alegerea depinde de acţiunea omului de a-L accepta pe Hristos. Dumnezeu îi alege pe cei care Îl aleg ei mai intâi pe El. Aceasta opinie îsi are radăcinile în Olanda, şi a fost prima dată expusă în anul 1610. Cel mai influent susţinător al său a fost un om numit James Arminius. Din vremea sa aceasta eroare cu privire la alegere a devenit sinonimă cu numele său. Se numeşte Arminianism.
Arminius însusi a scris cu privire la această opinie asupra alegerii, “Dacă alegerea înseamna hotărârea prin care Dumnezeu hotăraşte să reverse salvarea peste cineva, atunci Credinţa văzută mai înainte este anterioară alegerii. Pentru că asa cum doar cei credincioşi sunt salvaţi, tot aşa numai credincioşii sunt predestinaţi la mântuire. Dar Scriptura nu cunoaste nici un Ales, pe care Dumnezeu în mod precis şi absolut să fi hotarât să-l salveze fără să-l fi considerat mai întâi un credincios. Pentru că o asemenea alegere ar fi în contradicţie cu hotarârea prin care El a decis să salveze numai credincioşi” (Scrieri de Arminius, vol. 1, p. 380).
În mod clar, Arminianismul, atunci când vorbeşte despre alegere, vorbeşte de ea ca fiind condiţionată. Arminianismul nu va spune că Dumnezeu alege, şi de aceea noi credem; ci spune că Dumnezeu alege pe cei pe care îi vede mai înainte că vor crede. Arminianismul susţine că alegerea este dependentă în ultimă instanţă de un răspuns pozitiv al omului. Când omul îl accepta pe Hristos, şi este perseverent în aceasta, atunci Dumnezeu spune “te voi alege.” Aceasta idee a Arminianismului poate fi ilustrata. Să presupunem că cineva pune în faţa ta o greutate de 1000 kg şi îti comandă să ridici acele 1000 kg deasupra capului. Tu ai spune în mod corect “Nu pot.” Dar dacă există un sistem de scripeţi cu o frânghie ataşată ferm la greutatea dată şi ţi se spune “Ridică acea greutate,” acum nu mai poţi spune “Nu pot.” Ci mai degrabă trebuie să spui acum fie “O ridic” fie “Nu o ridic.” În mod evident, acum este în puterea ta să ridici acea greutate. În acelasi fel Arminianismul vede şi păcătosul. Când omul a căzut, el nu putea face nimic. El nu putea să îl accepte pe Hristos. El nu putea să creadă. Dar apoi Dumnezeu a revărsat peste toti oamenii un anumit har (comparabil cu sistemul de scripeti din ilustratie), aşa încât toţi oamenii au în ei puterea să creada daca vor. Dar dacă refuză, ei sunt pierduţi veşnic.
Ce trebuie să spunem despre această învatatura a Arminianismului? Ar trebui să fie clar că Arminianismul neagă în esenţă suveranitatea lui Dumnezeu. Faptul că Dumnezeu este Suveran inseamnă pur şi simplu că Dumnezeu este Dumnezeu: El domneşte peste cer şi pământ. El nu va renunţa la puterea Sa în favoarea nici unei creaturi. El va conduce toate lucrurile în funcţie de scopul Său suveran. Dumnezeu domneşte. Opinia arminianistă neagă aceasta. Un arminian va insista că şi el crede că păcătosul este salvat numai prin har. Dar să nu uitam că, în conformitate cu Arminianismul, fiecare păcătos are acest har al lui Dumnezeu. Ce face atunci ca un om să fie diferit de altul? Nu harul lui Dumnezeu, ci vointa omului care fie foloseşte fie refuză harul lui Dumnezeu. Unul îsi exercita voinţa pentru Hristos, altul împotriva lui Hristos. Hotărârea finala cu privire la cine va fi ales rămâne atunci la latitudinea omului. Aceasta invăţătura neagă suveranitatea lui Dumnezeu, pentru că atunci Dumnezeul suveran, infinit, etern trebuie să stea în cerul Său şi să astepte decizia omului ca să afle cine va moşteni şi cine nu va moşteni Impărăţia Sa. Aceasta este o eroare teribilă.
Calvinismul insistă asupra adevărului Scriptural că Dumnezeu alege în mod necondiţionat oameni pentru El Însusi din eternitate. Nu numai John Calvin, ci de asemenea părinţii mai vechi ai bisericii au insistat asupra aceluiaşi lucru. Sfântul Augustin (354-430) a susţinut că “Credinţa, de la inceputul ei pană la desăvârşirea ei, este darul lui Dumnezeu. Şi faptul că acest dar este revărsat peste unii şi nu peste altii, cine ar putea să nege, decat cel care ar lupta împotriva celor mai clare mărturii ale Scripturii? Dar de ce credinţa nu este dată tuturor nu ar trebui să preocupe pe credincios, care stie că toti oamenii prin păcatul unuia au ajuns la cea mai dreaptă condamnare. Dar de ce Dumnezeu scapă pe unul de la condamnare şi nu pe altul ţine de judecătile Sale misterioase. Şi ‘de nepătruns sunt căile Sale.’ Şi dacă se va investiga şi cerceta cum se face că fiecare primitor al credinţei este considerat vrednic să primească un asemenea dar, sunt fără îndoiala unii care vor spune, ‘Este prin voinţa lor omenească.’ Dar noi spunem că este prin har, sau predestinare Divină.”
Opinia lui Augustin a fost fondată în mod ferm pe Scriptură. Scriptura învata că alegerea nu este condiţionată de nici o activitate sau acţiune a omului. Faptele Apostolilor 13:48 afirmă, “Şi toţi cei ce erau rânduiţi să capete viaţa vecinică, au crezut.” Acum care este prima: credinţa sau rânduirea? In mod clar ultima. Sau citim în Ioan 15:16: “Nu voi M’aţi ales pe Mine; ci Eu v’am ales pe voi; şi v’am rânduit să mergeţi şi să aduceţi roadă.” Şi în I Ioan 4:10: “Şi dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne-a iubit pe noi, şi a trimes pe Fiul Său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre.” Alegerea este în mod clar necondiţionată în conformitate cu toate învataturile Scripturii.
Găseşti mângăiere în acest adevăr? Unii au insistat că această doctrina nu aduce nici o mângâiere. Pentru că, spun unii, dacă cineva crede alegerea, atunci rezultatul va fi că el devine foarte nepăsător şi profan pe acest pământ. Dacă Dumnezeu a determinat în mod etern ca o persoană să meargă în cer, atunci ce mai conteaza ce face? Dacă el vrea să păcătuiască, va fi mântuit oricum. Chiar dacă nu face fapte bune, va fi mântuit oricum. Aşa au prezentat unii în mod fals adevărul alegerii!
Dar aceasta este o distorsionare a acestei doctrine. Este adevărat: Dumnezeu a determinat în mod liber, etern, suveran că poporul Său va intra în glorie. În acest popor este inclus şi tâlharul de pe cruce—un păcătos oribil. În acest popor este şi Petru care s-a lepădat de Hristos de trei ori. Între ei ne numărăm şi noi—de asemeni păcătoşi îngrozitori. Dar permite doctrina alegerii ca cineva să păcătuiască dacă vrea? Scriptura ne învata că Dumnezeu ne-a ales ca să fim sfinti şi fără vină (Efeseni 1:4). Vezi de asemenea Efeseni 2:10. Alegerea produce roadă: unde nu este roada neprihănirii, nu este nici o dovadă a alegerii. Vai de persoana care indrăzneşte să spună, “Păcătuiesc pentru că nu e nici o diferenţă—eu sunt deja fie ales fie respins.” Parafrazând cuvintele lui Hristos, va fi mai uşor în ziua judecăţii pentru cineva care nu a ştiut niciodată adevărul alegerii, decât pentru cineva care l-a ştiut şi l-a folosit ca şi o scuză pentru păcat!
Situaţia tristă astăzi este că mulţi reformaţi vor să ascundă această doctrină. Ei insistă că este prea dificilă pentru oamenii obişnuiţi—şi în mod sigur nu trebuie vorbit de ea niciodată pe câmpul de misiune. Dar Scriptura nu ascunde niciodată adevărul alegerii—el este învatat în mod deschis. De fapt, Pavel scrie despre el în detaliu bisericilor din Roma şi Efes în special. Aceste biserici erau compuse în mod preponderent din Neamuri care nu au avut niciodată contact cu Cuvântul lui Dumnezeu înainte. Ei au fost invăţati de alegere. Dacă nu a fost prea dificil atunci, de ce ar trebui să fie prea dificil astăzi pentru oamenii societăţii noastre educate?
Cum e cu tine? Esti tu unul dintre aleşii lui Dumnezeu? Această întrebare a nelinistit mulţi oameni. Eşti preocupat în legătura cu alegerea ta—cu adevărat preocupat? Păcătoşii reprobaţi nu sunt niciodată preocupaţi daca sunt sau nu aleşi. Ei doar neagă tot Cuvântul lui Dumnezeu. Dar dacă tu eşti preocupat în legătură cu alegerea ta, atunci tu ai deja proba în viata ta şi în inima ta a roadei alegerii.
Doar câteva intrebari în plus. Crezi tu în Domnul Isus Hristos? Iubeşti biserica şi adevărul Său? Urăsti toate păcatele tale? Atunci nu e nici un dubiu, nu-i aşa? Vezi în tine roadele şi dovada alegerii. Eşti înca un păcătos aşa cum sunt toţi oamenii lui Dumnezeu. Uneori ne întrebam, “Cum a putut Dumnezeu alege unul ca mine?” Totuşi roadele alegerii sunt evidente. Daca tu crezi, ai proba faptului că Dumnezeu te-a ales din veşnicie în Hristos. El nu te-a ales pentru că tu crezi, dar credinţa ta este proba şi dovada faptului că El te-a ales. Crezi? Atunci eşti binecuvântat, pentru că şi a ta este împaratia cerurilor.
