Rev. Gise Van Baren
Este ceva cu privire la hotararea eterna a lui Dumnezeu, si in particular hotararea de respingere care pare sa trezeasca imediat mania omului. Mentioneaza alegerea sau respingerea, si omul isi astupa urechile. Trimite-i material cu privire la aceste subiecte si el il va returna cu comentariul acid “nu vreau asemenea lucruri in cutia mea postala.” Chiar si John Calvin, remarcabilul reformator si campion al adevarului cu privire la alegere, se spune ca ar fi numit respingerea “decizia oribila” (cu toate ca aceasta nu este traducerea exacta a afirmatiei sale). De ce exista asemenea opozitie cu privire la aceste hotarari ale lui Dumnezeu? Este poate motivul opozitiei fata de acest adevar faptul ca inalta pe Dumnezeul Suveran si numai pe El si invata ca omul este doar o simpla creatura? Adevarul respingerii il pune pe om in locul care i se cuvine. Din acest motiv obiecteaza omul asa de puternic?
Exista asa ceva ca reprobarea, respingerea? De obicei respingerea este negata. Vei vrea insa sa faci o analiza atenta a pasajelor scripturale cu privire la acest subiect? Invatatura Scripturii trebuie sa ramana, pentru ca este Cuvantul lui Dumnezeu.
Reprobarea este acea vointa eterna, buna placere sau scop al lui Dumnezeu prin care El a determinat ca unele dintre creaturile Sale morale, rationale, vor fi aruncate in iad pentru totdeauna din cauza pacatelor lor; si ca acest lucru ar servi cauza lui Cristos si ar sluji numai si numai la slava lui Dumnezeu.
Inainte de a condamna ideea respingerii din start, sa luam in consideratie ceea ce declara Cuvantul lui Dumnezeu. Sunt cateva pasaje pertinente care vorbesc despre acest adevar. Poate cele mai clare afirmatii cu privire la reprobare pot fi gasite in Romani 9. Acolo citim despre Iacov si Esau, despre care inainte sa se fi nascut si sa fi facut bine sau rau, Dumnezeu a spus: “pe Iacov l-am iubit iar pe Esau l-am urat” (v. 13). Despre Faraon, a carui inima Dumnezeu a inpietrit-o incat nu a lasat pe Israel sa plece din Egipt, citim: “Te-am ridicat înadins, ca să-Mi arăt în tine puterea Mea, şi pentruca Numele Meu să fie vestit în tot pămîntul” (v. 17). Romani 9 mentioneaza de asemenea ca “împietreşte pe cine vrea” (v. 18) si vorbeste despre “vase ale maniei facute pentru peire” (v. 22).
Ce alta concluzie se poate trage din aceste pasaje decat ca ele invata in mod clar ca Dumnezeu respinge pe unii in iad din cauza pacatelor lor? Dumnezeu impietreste pe cine vrea, El ii pregateste pe unii pentru distrugere. Alte pasaje din Scriptura sunt la fel de clare. Citim, de exemplu, in I Petru 2:8, “… o piatra de poticnire, si o stinca de cadere. Ei se lovesc de ea, pentru ca n-au crezut Cuvintul, si la aceasta sunt rinduiti.” Sau, din nou, citim in Ioan 10:26, “Dar voi nu credeţi, pentrucă, după cum v’am spus, nu sînteţi din oile Mele.” Acestea si alte pasaje arata ca Dumnezeu determina actiunile oamenilor pacatosi (asa cum a facut cu Faraon in timpul lui Moise), si ca aceste actiuni sunt determinate in mod etern de Dumnezeu.
Marturisirile bisericilor de credinta Reformata invata in mod accentuat acest adevar al respingerii. Citim in Canoanele din Dort, Primul Titlu de Doctrina, Articolul 15: “Ceea ce in mod deosebit tinde sa ilustreze si sa ne recomande harul etern si nemeritat al alegerii, este marturia expresa a Sfintei Scripturi, ca nu toti, ci numai unii sunt alesi, in timp ce altii sunt trecuti cu vederea in hotararea eterna; pe care Dumnezeu, din suverana, perfect dreapta, inocenta si neschimbatoare buna placere, a hotarat sa ii lase in mizeria comuna in care ei s-au cufundat cu voia lor, si sa nu reverse asupra lor credinta salvatoare si harul pocaintei. Dar le permite in hotararea Lui dreapta sa urmeze caile lor, in cele din urma pentru declararea dreptatii Sale, pentru a ii condamna si pedepsi vesnic, nu numai din cauza necredintei lor, ci si pentru toate celelalte pacate. Si acesta este decretul de respingere care sub nici o forma nu Il face pe Dumnezeu autorul pacatului (chiar si numai gandul la aceasta e blasfemie), ci declara ca El este judecatorul si razbunatorul de temut, inocent si drept.”
Inseamna aceasta ca cel respins, indifferent ca face, fie bun sau rau, este condamnat la iad? Fereasca Dumnezeu sa fie asa, sau ca cineva sa invete asa ceva. Aceasta intrebare, oricum, este in mod deliberat inselatoare. Cei respinsi sunt incapabili sa faca orice bine. Trebuie luat in consideratie mai intai faptul ca toti oamenii in Adam sunt morti in pacat (Rom. 5:12). Aceasta in mod clar inseamna ca fiecare om nascut in aceasta lume este in totalitate incapabil sa faca orice bine si este inclinat spre tot raul (vezi de asemenea Romani 3). Nu este nici cea mai indepartata posibilitate ca fapte bune, placute Dumnezeului nostru, ar putea vreodata sa porneasca de la acel pacatos mort. Poate o persoana moarta fizic sa manance sau sa bea? Cu atat mai putin ar putea vreodata un pacatos sa realizeze fapte bune. Harul lui Dumnezeu nu este dat celor respinsi; ei nu sunt in Isus Hristos, si de aceea ei nu pot sa faca nimic placut lui Dumnezeu.
In al doilea rand, cei respinsi sunt dintotdeauna condamnati la iadul vesnic pe calea pacatului lor propriu. Este adevarat ca Dumnezeu a determinat care va fi sfarsitul lor final—si ca El a facut asa inainte ca ei sa se fi nascut. In ce alt mod ar putea cineva interpreta pasajele citate mai devreme? Dar cei pacatosi sunt on mod clar aruncati in chinurile iadului din cauza propriilor lor fapte rele. Niciodata nu vor putea sa arate cu degetul la Dumnezeu declarand, “Dumnezeu m-a obligat sa fac ceea ce era contrar cu voia Sa; vina de aceea este la Dumnezeu si nu la mine.” Pacatosii respinsi pacatuiesc in mod voit si constient, si pentru acel pacat ei vor fi in mod sigur aruncati in chinul vesnic.
Unul din multele pasaje scripturale care indica aceasta se gaseste in Luca 11:49-51, “De aceea Înţelepciunea lui Dumnezeu a zis: Le voi trimete prooroci şi apostoli; pe unii din ei îi vor ucide, iar pe alţii îi vor prigoni, ca să se ceară dela acest neam sîngele tuturor proorocilor, care a fost vărsat dela întemeierea lumii: dela sîngele lui Abel pînă la sîngele lui Zaharia, ucis între altar şi Templu; da, vă spun, se va cere dela neamul acesta!”
Dar, intrebi tu, nu este Dumnezeu atunci nedrept? Nu este teribil de nedrept din partea lui Dumnezeu sa determine ca unii sa piara? Ce fel de Dumnezeu este El? Nu putem sa aducem asemenea acuzatii, prietene. Cine ne inchipuim noi ca este Dumnezeu? Credem ca Dumnezeu trebuie sa se conformeze la gandirea noastra firava? De cand Dumnezeu Atotputernic datoreaza vreunui om viata eterna? De ce ar trebui Stapanul cerului si al pamantului sa isi reverse harul peste toti? Trebuie ca Dumnezeu sa aduca fiecare creatura moral-rationala in cer? “Dar, mai de grabă, cine eşti tu, omule, ca să răspunzi împotriva lui Dumnezeu?” (Rom. 9:20). Olarul are putere peste lut, zice Scriptura, sa faca din aceeasi framantatura un vas pentru cinste, si altul pentru pieire (Rom. 9:21). Este Dumnezeu nedrept cand El face cu ceea ce este al Sau ceea ce considera potrivit? Marturisesc ca eu nu pot patrunde in adancimile intelepciunii lui Dumnezeu si sa explic de ce unul ar fi respins si altul ales. Tot ceea ce pot spune, cu Scriptura, este ca Dumnezeu face toate lucrurile pentru propria Lui buna placere pentru slava propriului Sau Nume.
O alta intrebare apare. De ce, daca Dumnezeu determina toate lucrurile, mai trebuie sa fie macar un singur respins pacatos? De ce ar determina Dumnezeu, dinainte de intemeierea lumii, ca unii sa fie aruncati in iad din cauza pacatelor pe care ei le comit? Daca Dumnezeu cu adevarat dirijeaza toate lucrurile, nu ar fi putut El sa previna pacatul si sa fi determinat ca toti oamenii sa se bucure de binecuvantarile vietii eterne? Acestea sunt intrebari care framanta.
Sunt cateva motive scripturale pentru care Dumnezeu respinge anumite fiinte in iadul etern.
In primul rand, hotararea de respingere trebuie cumva sa seveasca la slava Numelui lui Dumnezeu. Dumnezeu, Cel Suveran, dirijeaza toate lucrurile asa incat slava Sa sa poata fi cat mai deplin aratata. Aceasta este adevarat pentru tot fara exceptie. Nu striga cei douazeci si patru de batrani din Apocalipsa 4, “Vrednic eşti Doamne şi Dumnezeul nostru, să primeşti slava, cinstea şi puterea, căci Tu ai făcut toate lucrurile, şi prin voia Ta stau în fiinţă şi au fost făcute!” (v. 11)? Dar cum, ai putea intreba, poate respingerea servi ca sa reveleze gloria lui Dumnezeu in cel mai bun mod posibil? Prin hotararea de respingere, Dumnezeu reveleaza ura si mania Sa eterna impotriva pacatului si pedeapsa pentru lucratorii nelegiuirii. Fara hotararea lui Dumnezeu de respingere aceasta nu ar fi fost niciodata asa clar revelata. Acest contrast este sugerat in I Ioan 1:5: “Vestea, pe care am auzit—o dela El şi pe care v’o propovăduim, este că Dumnezeu e lumină, şi în El nu este întunerec.” Acelasi lucru se gaseste in Ioan 1, in special versetul 5, “Lumina lumineaza in intunerec, si intunerecul n-a biruit-o.” Obiectezi la aceasta? Nu are Olarul Suveran putere peste lut ca sa modeleze vase pentru ocara ca sa slujeasca pentru propria Sa placere si sa arate propria Sa glorie si bunatate?
In al doilea rand, cineva poate intelege motivul pentru existenta pacatosilor respinsi atunci cand incepe sa vada intregul plan al lui Dumnezeu. In Sfanta Scriptura devine foarte evident faptul ca inima sau centrul tuturor sfaturilor sau planurilor lui Dumnezeu este Hristos—si in Hristos este Biserica. Dumnezeu isi arata gloria in cel mai inalt mod posibil adunand anumiti oameni in Isus Hristos singurul Lui Fiu nascut. Acesta este adevarul despre care citim in Efeseni 1:4-6: “În El, Dumnezeu ne—a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără prihană înaintea Lui, dupăce, în dragostea Lui, ne-a rînduit mai dinainte să fim înfiaţi prin Isus Hristos, după buna plăcere a voiei Sale, spre lauda slavei harului Său, pe care ni l-a dat în Prea Iubitul Lui.”
Aceasta ar putea fi comparata, ca si ilustratie, cu miezul sau interiorul unei nuci. Miezul sau interiorul este partea importanta din toata nuca. Totusi este si o coaja in jurul miezului. Coaja nu se poate manca, dar are o functie. Cand aceasta functie nu mai e necesara, acea coaja este rupta si indepartata. Asa este si minunea lui Dumnezeu revelata in strangerea Bisericii lui Isus Hristos. Scopul lui Hristos, strangeea Bisericii, este sjujit de toate lucrurile care se intampla. Nu fara motiv citim in Romani 8:28, “De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celorce iubesc pe Dumnezeu, şi anume, spre binele celorce sînt chemaţi după planul Său.” Intreaga creatie, toate lucrurile care au loc in interiorul acestei creatii—toate acestea fac parte din coaja care inconjoara pe oamenii lui Dumnezeu care sunt in Hristos. Aceasta coaja are scopul si locul sau—dar cand scopul sau se termina, este indepartata.
Ceva asemanator se poate spune si despre respingere. Cei respinsi trebuie sa serveasca scopului lui Dumnezeu in adunarea si apararea Bisericii lui Hristos. Faptele rele, prin care cei rai cauta sa se opuna lui Dumnezeu si sa distruga Biserica Sa, pot si chiar lucreaza mai degraba spre binele Bisericii. Crucificarea lui Hristos este primul exemplu. Oamenii pacatosi s-au gandit sa Il distruga pe Hristos de pe acest pamant. Ei au facut planuri sa Îl ucida—si chiar L-au crucificat in afara zidurilor Ierusalimului. Dar rezultatul a fost ca scopul hotarat de Dumnezeu de a salva poporul Sau prin varsarea sangelui lui Hristos a fost realizat. Citim in Fapte 4:27-28, “În adevăr, împotriva Robului Tău celui sfînt, Isus, pe care L-ai uns Tu, s’au însoţit în cetatea aceasta Irod şi Pilat din Pont cu Neamurile şi cu noroadele lui Israel, ca să facă tot ce hotărîse mai dinainte mîna Ta şi sfatul Tău.”
Vedem astfel ca respingerea nu este o hotarare “oribila” deloc. Se vede ca nu este cumva egala cu sau pereche cu minunea hotararii de alegere. Dumnezeu nu declara in mod arbitrar, “Eu vreau sa arunc niste oameni in iad, si vreau sa aduc niste oameni in cer.” Doamne fereste! Dar Dumnezeu a facut toate lucrurile (atat creatia cat si aceasta hotarare de respingere) ca sa serveasca scopului Sau de a aduce pe alesii Sai prin pacat si har la gloria eterna in cer. Chiar si acest adevar al respingerii trebuie sa fie pentru mangaierea mea si pentru asigurarea mea in aceasta lume foarte pacatoasa.
Poate sau trebuie aceasta hotarare de respingere sa fie predicata de slujitorii Cuvantului? Sau este un fel de schelet care trebuie sa fie tinut ascuns in closetul Reformarii? Nu tinde acest adevar al reprobarii sa descurajeze pe cei din interiorul Bisericii si sa ii indeparteze pe cei din afara ei? Cum poate un misionar sa inainteze in lucrarea sa misionara si sa ii invete pe pagani aceasta hotarare de respingere? Daca exista asa ceva ca reprobarea, nu ar fi mult mai bine sa tacem in legatura cu ea?
Fara indoiala este Hristos si crucea Sa care sunt centrul intregului Cuvant al lui Dumnezeu. Si aceste adevaruri trebuie intotdeauna accentuate de slujitorii credinciosi ai Cuvantului. Dar adevaratul slujitor al Cuvantului lui Dumnezeu nu poate evita sa invete adevaruri cum ar fi respingerea care sunt neplacute pentru om. Cuvantul lui Dumnezeu nu ignora acest adevar—cum ar putea un predicator al Cuvantului sa faca vreodata asa ceva? Nu are voie sa incerce sa ascunda acest adevar.
Trebuie sa ne amintim, de asemenea, ca acest adevar al hotararii lui Dumnezeu de respingere este menit sa trezeasca teroare in inimile pacatosilor. Cand acest adevar este predicat corect, pacatosii au marturia sigura a lui Dumnezeu ca El ii va rasplati dupa faptele lor rele.
In sfarsit, nu cumva acest adevar descurajeaza Biserica? Nu cumva un crestin ar incepe sa gandeasca, “Poate, la urma urmelor, sunt un reprobat?” Doamne fereste. Cinava care este cu adevarat preocupat de binele sau spiritual, care vede si recunoaste in fata lui Dumnezeu marimea pacatului sau—un asemenea om vede in el nu fructele respingerii, ci ale alegerii. Apoi crestinul nu e inspaimantat de respingere atata timp cat este vorba de persoana lui. Mai degraba, si aceasta doctrina ii da o mangaiere si o siguranta de nedescris. In ciuda a tot ceea ce pacatosii vor sa faca impotriva Bisericii lui Dumnezeu, crestinul stie ca Dumnezeu inca are stapanire si control absolut. Pacatosul de asemenea poate doar sa serveasca scopului Sau etern. Si sfarsitul final al pacatosului a fost hotarat de Dumnezeu pentru razbunarea propriului Sau Nume. Nu ar trebui Biserica sa fie in mod constant asigurata de acest adevar maret in predicarea Cuvantului?
O, minunea maretiei gloriosului nostru Dumnezeu! De negrait sunt caile Sale, si judecatile Sale dincolo de intelegerea noastra! Sa faca El ca sa nu fim niciodata rusinati sa pastram acest cuvant al Lui asa cum ni l-a revelat El.
